Sfintii Petru si Pavel

Stiam, până astăzi, că Sfântul Petru s-a lepădat de Hristos, DESI i-a promis că nu-l va părăsi niciodată. Am aflat, însă, că lepădarea a avut loc tocmai PENTRU că a făcut promisiunea. La fel se întâmplă cu orice laudă de sine sau cu criticile pe care le aducem celorlalti, uitând că suntem niste bieti oameni si că doar bunătatea si dragostea Lui Dumnezeu ne tin vii.

Omul e ca un copil care învată să se dea pe bicicletă, iar Dumnezeu e ca si tatăl care tine jiltul, ca să nu-i cadă copilasul. De câte ori copilul se laudă că a învătat deja să-si mentină echilibrul pe bicicletă, tatăl îl lasă. Dacă îsi mentine cu adevărat echilibrul, e bine, dacă a fost o simplă laudă, va lua contact cu pământul.

Fiind un tată iubitor, Dumnezeu l-a ridicat si i-a sters lacrimile pe care Sfântul Petru le-a vărsat din plin, lacrimi curătitoare si tămăduitoare, lacrimi ale căintei si ale iubirii... Apoi i-a dăruit darul cel bun, harul divin si i-a păstrat un loc în Ceruri. Credinta populară îl imaginează pe Sfântul Petru ca fiind însusi cel care tine cheile Împărătiei.

Sfântul Pavel, bazându-se doar pe puterea sa spirituală si intelectuală, pe tot ceea ce a învătat, a ajuns să fie de fată la uciderea cu pietre a Sfântului Stefan si, mai apoi, să-i prigonească pe crestini. Pe drumul Damascului, însă, Sfântul Pavel a primit Adevărul si întreaga sa viată s-a schimbat.

Oricât ne-om crede noi de puternici, de întelepti, de frumosi, fără Dumnezeu suntem slabi, cinici si urâtiti. Chiar inteligenti fiind, e de ajuns ca un singur vas de sânge să ne plesnească în cap si ne transformăm în idioti. Gândurile, emotiile, sentimentele, impulsul de a scrie, posibilitatea de a ne misca mâna s.a., sunt minuni care s-au banalizat în ochii nostri nerecunoscători. Se spune că în sala de asteptare din fata reanimării nu există atei. Când cineva e în comă, miscarea unui deget e o minune. Să ne bucurăm, asadar, de fiecare dar ca de o minune!

Ambii sfinti au primit cununa martiriului si, plini de harul Lui Dumnezeu, au pus bazele Bisericii. Sfintii Petru si Pavel sunt daruri pe care Dumnezeu ni le-a lăsat peste timp, cu toate învătăturile lor. Personal, din această zi as vrea să păstrez lectia smereniei, căci „...dreptatea noastră, toată, ca o cârpă lepădată...”(Isaia 64,6).

Echilibristica umanitătii

Am întâlnit, în realitate si pe bloguri, oameni impulsivi, furiosi, vulgari, dar si oameni prefăcuti. Unii cu vorbe mizerabile, altii cu cuvinte mieroase. Din fericire, am întâlnit si oameni egali cu ei însisi. Vulgarii cred despre ei că sunt sinceri, prefăcutii se simt întelepti, dar mie îmi plac cei cărora nu le este teamă si nici jenă să folosească acelasi limbaj, oriunde s-ar duce. Judecati voi! Si, dacă nu vă place să puneti etichete, desi unele erau de mult lipite si s-au impregnat puternic, atunci referiti-vă la vulgaritate, prefăcătorie si omenie egală cu sine!

Leapsa!

Zodia: Berbec

Aş vrea: ...o librărie-bibliotecă, într-o clădire cu iz boem-medieval, cu prăjiturele si ceai, cu discutii plăcute si cu o carte pusă la copt si depozitată, cuvânt cu cuvânt, în laptop. Cum n-o mai fi criză de atunci înainte, ca să-l parafrazez pe Eminescu, ar fi o afacere de familie, fără griji, pentru că nu m-as baza pe câstig, ci doar pe schimbul de idei, pe liniste, pe bucuria întâlnirii si pe creativitate.

Păstrez: ...speranta si entuziasmul.

Mi-aş fi dorit: ...să călătoresc mai mult.

Nu-mi place: ...ca oamenii să rămână supărati pe mine.

Mă tem: ...de consecintele propriilor mele greseli.

Aud: ...că ne cresc taxele.

Îmi pare rău: ...că am rănit odată.

Îmi place: ...să descopăr.

Nu sunt: ...mai bun decât ceilalti.

Dansez: ...doar de nevoie.

Niciodată: ...nu-mi voi pierde credinta.

Par: ...echilibrat si calm.

Plâng: Eeeu?

Nu-s niciodată: ...pedant.

Nu-mi place la mine: ...că mă pierd în amănunte.

Sunt confuz: Acum.

Am nevoie: ...să mă adun si să mă concentrez pe ceea ce e esential.

Ar trebui să: ...dau cuiva leapsa.

Să ne-ntrebăm?

De ce mă-ntreb? Ce nevoie am de întrebări? Cred că de fiecare dată când începem ceva, cel putin în mod inconstient, ne întrebăm de ce am pornit pe acel drum si unde vrem să ajungem. Si, chiar dacă întrebările rămân negândite, într-un fel sau altul, căutăm răspunsuri la ele. Nu e ceva rău să ne întrebăm. Problemele apar doar când primim răspunsuri nedorite la întrebări neexprimate. Cele exprimate ne ajută să ne adaptăm la răspunsurile pe care le vom primi, să le reformulăm si să exersăm echilibristica existentială între întrebări si răspunsuri.

Chiar... Ce ati dori să vă întreb? Si ce vă întrebati voi însivă? Sau la ce întrebări ati vrea să vă răspund? Curiozitatea e bună, dacă si gândul ti-e curat.

Spre alte bloguri si, din când în când, printre voi

M-am gândit să-i urmez sfatul Loredanei si să caut pe alte bloguri oameni dispusi să schimbe idei, nu doar mlădieri pisicesti sau replici scabroase jokeriene, asa că nu am să mai scriu atât de des. Din când în când, voi mai veni să-i mai ard câte un "z" doiculuidetreflă, iar pe ceilalti vă voi mai taxa din când în când sau doar vă voi saluta.

Am întâlnit prin acest colt de lume virtuală oameni frumosi care se pierd în autoadulatie sau în jocuri reciproc laudative. Mi-ati părut o mică sectă afectivă si doar schizofrenia Jokerului a mai rupt putin ritmul.

Vă salut! Voi mai trece prin sătucul vostru.

P.S.1: Mai corectati-l din când în când pe micul agramat!

P.S.2: Joacăre, se scrie corect "recunostintă", nu "recunostiintă", "nu mă iau", în loc de "nu mă i-au", "într-o", nu "întro", "creează", nu "crează" s.a.m.d. Da, stiu. Esti unic, nonconformist, dar astea nu sunt motive să rămâi banal în prostia ta.

P.S.3: "Replay" pentru înjurături. :))

P.S.4: Sunt curios dacă are cineva maturitatea de a integra ceea ce am scris.

O fereastră întredeschisă

De ce scriem noi pe bloguri? Poate pentru că avem câte ceva de spus. Fiecare îsi descoperă o parte pe care vrea să o dezvăluie în această lume semireală, cu oameni reali, dar ascunsi sau îndepărtati. Te simti oarecum protejat de distanta fizică si spui ceea ce, poate, nu-i spui celui de lângă tine.

Mai sus am făcut o supozitie si astept confirmări. Eu însumi o infirm, prin ceea ce scriu. Ca si cum nu e suficient ceea ce fac în realitate, continui în lumea virtuală. Nu sunt un om politicos, dar iubesc oamenii si cred în capacitatea noastră de a fi mai buni. Deseori, sunt combativ, dar am tendinta de a mă împrieteni si capacitatea de a ierta. Nu port ranchiună si zâmbesc des. Stiu că, pentru a-l distruge pe un om, e suficient să-i ridici în mod nejustificat stima de sine si mai stiu că fiecare om are nevoie de motivatia necesară pentru a evolua. Nu astept de la om mai mult decât poate el da. Astfel, am parte de mai putine dezamăgiri. Cred că suntem, fiecare în parte, unici si avem misterele noastre. În afară de numele meu, nu as scrie niciodată despre mine cu majuscule. La fel, nici despre ceilalti. Suntem importanti, dar să nu exagerăm!

Putin realism nu ne strică!

Plictisitor

Am întâlnit pe aici o constelatie de bloguri boeme, fără atitudine si fără vână. Autorii schimbă vorbe duioase, cuvinte care se astern lent la coada câte unui articol. Ce plictiseală!

O lacrimă pentru omul Michael

Jokerul a scris un articol plin de emotie, un articol la care reactionează afectiv toti fanii lui Michael si nu numai. Eu nu sunt fan si, în general, sunt sceptic la modelele umane care sunt împinse spre idolatrie. Cred că omul Michael a devenit o victimă a supervedetei Michael sau, mai degrabă, a oamenilor care, îmbătati de talentul său si dornici de perfectiune, l-au ridicat în zone în care aerul era atât de rarefiat, încât viata nu mai era posibilă.

Oamenii vremurilor trecute trăiau în comuniune cu Divinul. Că erau adepti ai monoteismului sau ai politeismului, ori simpli animisti, simteau prezenta Divinitătii. Societatea modernă, odată cu tehnicizarea, cu secularizarea, cu darwinismul si cu freudismul, a intrat într-un proces de negare si de "îndepărtare" a Divinului. Acesta, însă, se întoarce. Cum? Foarte simplu. Sunt atribuite puteri divine omului, fie că acesta e o vedetă, un lider politic, om iubit sau chiar propriul eu. Divinizarea a ceea ce are toate slăbiciunile si păcatele omenesti, "sfintirea" obiceiurilor celor mai bazale sunt semne ale decăderii spirituale ale societătii omenesti.

Acest fenomen distruge visurile copiilor care, la un moment dat, văd că supraomul e un biet păcătos, căzut ca o păpusă tristă, dar, mai ales, el îl striveste pe cel care, mustind de talent, a fost ridicat pe culmile unei popularităti ucigase. Vă vine să credeti că astfel de superstaruri, adulate de sute de milioane de oameni, se simt golite, singure si triste? De ce oare?

L-am văzut pe Michael, cel din copilărie si din tinerete, de când era un negru cret, genial si vesel. În paralel, am văzut imagini cu acelasi personaj, după foarte multi ani de celebritate: trist, chinuit, stingher, acuzat de cele mai scabroase fapte... Mi-a părut rău de el. Nu se va transforma într-o stea, ci va merge, dacă Dumnezeu se va milostivi de el, lângă baba Safta din satul bunicilor mei.

Cei care îl iubiti pe Michael, nu îl transformati într-un zeu, ci ascultati-i melodiile cu drag, apoi vărsati o lacrimă si spuneti o rugăciune pentru el! Mai mult se va bucura.

P.S.: Îi multumesc Jokerului pentru că mi-a prilejuit scrierea acestor rânduri. Nu am vrut să-l combat în articolul de fată, ci am simtit doar nevoia să completez.

Motto:

Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.

Matei, 22.21

Încotro?

Am văzut la Antena 3 o emisiune cu Radu Câmpeanu. Dincolo de prestanta seniorului si de imaginea de lord a lui Ion Ratiu, am revăzut imagini filmate în zorii democratiei românesti. Acum mă simt ca la apusul acesteia si încă mai pendulăm între Iliescu si Băsescu. Nu pot să nu mă întreb: cum ar fi arătat România, dacă în urmă cu 20 de ani sau oricând, de atunci până în prezent, am fi ales democratia si nu hăhăiala spre dictatura care ne bate la usă cu piciorul, zguduindu-ne usa din tâtâni? Am avut o tentativă în 1996, dar ne-a trecut repede. De ce suntem chemati oare să alegem între incompetentă si coruptie si de ce le alegem întotdeauna pe amândouă?

Din păcate, elitele românesti au fost ucise, arestate sau fortate să plece. Valorile au fost răsturnate în perioada comunistă si asa au rămas. Am schimbat oamenii, dar am pus altii, ghidându-ne după ceea ce poporul acesta a fost dresat să aleagă. Tupeul si aroganta, minciuna si agresivitatea sunt încă apreciate de acest popor. Altfel, cum oare se explică realegerea unui presedinte care, întrebat de ce a lovit un copil, a răspuns cu nonsalantă: "Poate o fi spus ceva copilul.", ca si cum acest motiv ar fi fost suficient pentru a-l pocni, pentru ca, după ce s-a dezmeticit, să mintă cu nesimtire si să verse noi lacrimi de prostire a natiei.

Încă suntem îndobitociti si mă întreb cât om mai răbda ca bivolii?

Mai e vreo sansă pentru Joker?

Mai nou, să fii agramat înseamnă să te dai anti "politic corect". E o foarte usoară scăpare a micilor loaze să spună că ar scrie bine, dar nu vor. Nonconformismul poate fi util, dar nu este o valoare în sine. Între rebeli există unii cu scop, dar si niste bieti zgârie brânză.

Să ne imaginăm că un om îsi propune să devină un bun jucător de sah. Primul lucru pe care îl are de făcut este să învete regulile. După ce acestea au fost interiorizate, omul poate deveni creativ, combinând si anticipând diverse scheme de joc. Dacă, însă, individul e un infantil, va muta piesele alandala, fără nicio noimă si va spune că este iesit din comun, făcându-si din asta un titlu de glorie.

Dragilor, fiti creativi, nu idioti! Diferenta dintre creativi si idioti constă si în numărul de cuvinte pe care acestia le au în vocabularul activ. Jokerul, de exemplu, e tipul de idiot clasic, un om care nu stie decât să-si satisfacă propria coprofagie si să reverse asupra tuturor ceea ce a îngurgitat. Din păcate pentru el, nu reuseste decât să se murdărească.

As fi vrut si eu să le multumesc părintilor săi, dacă l-ar fi învătat bunul simt. Se pare, însă, că tristul personaj a fost legat în spatele privatei si în primii ani de viată a învătat să exprime doar ceea ce a mâncat. O mai fi vreo sansă pentru el?

Nicu alternativu'

"Debaraua lu' Nicu", interesant blog! Dacă îl vizitezi, simti o lume veselă înconjurându-te, nonconformismul făcându-ti complice cu ochiul si atitudinea insinuându-se. Nu poti să nu zâmbesti accesându-l si să nu zăbovesti un timp. Deschizând debaraua, e imposibil ca Nicu să nu te electrocuteze nitel. E conectat la curent alternativ si îti generează senzatii care, la rândul lor, alternează între România lui Caragiale si cea a umorului de mâine. Un adevăr se afirmă de la sine: debaraua e plină cu surprize plăcute, chiar dacă ele reflectă realităti crude. Haz de necaz...100% românesc.

Utecistii de ieri si sindromul Stockholm

În vara anului 1973, cartierul Norrmalmstorg din Stockholm si, mai apoi, întreaga psihiatrie s-au cutremurat. Doi indivizi au atacat banca Sveriges Kreditbanken si i-au luat ostatici pe cei patru functionari ai băncii, printre care si casiera. După 6 zile în care cei patru au trăit sub amenintarea armelor, când, în sfârsit, fortele de ordine au reusit să pătrundă în bancă, au avut teribila surpriză de a fi înfruntate inclusiv de cei luati ostatici. În plus, după un timp casiera s-a căsătorit cu unul dintre infractori.

S-a evidentiat, cu această ocazie, un mecanism de apărare activat în situatii limită, când, private de libertate, confruntate cu teama si cu violenta sau cu amenintarea, victimele preiau atributele agresorilor, comportamentele acestora, identificându-se cu cauza lor.

Zilele trecute, poporul român a fost siluit din nou. Toate institutiile îi sunt imobilizate prin politizare, resursele sunt secătuite de incompetenta si de coruptia guvernantilor, sentimentul national este terfelit, copiii sunt scosi la celebra practică agricolă... Ne întoarcem la vremurile comuniste. Utecistii de ieri, ostaticii regimului comunist, s-au identificat cu agresorii lor de ieri si le desăvârsesc crima.

Ce spuneti, însă, despre reactia palidă a miscării sindicale sau despre simpatia cu care urmele de societate civilă privesc tragicele evenimente? Sindromul Stockholm se propagă...

Jokerul frustrat

Blogurile... Uneori le citesc... De obicei sunt plictisitoare... Ici, colo mai dai de câte un blog interesant, apoi revii la tot felul de ineptii. În urmă cu câtva timp, exasperat de imbecilitatea filosofică a preaplinului de sine offshorean si de îmbătosarea de pui căruia i-au crescut vreo trei pene, mi-am făcut si eu un blog. Apoi nu m-a mai enervat nimeni, până când nu am dat de piticelul ăsta de Joker.

Să citim ce scrie despre el însusi: "Multumesc parintilor mei pentru doza puternica de autenticitate transmisa si pentru libertatea acordata de a ma recreea." Omul îsi imaginează că ignoranta crudă, împănată cu tupeu de băietel care si-a învătat bărbătia la coltul mesei, în timp ce adultii făceau glume pe seama usurelelor din sat, înseamă autenticitate. La masa glumetilor, însă, nu păreau să fi fost si cei trei intelectuali rurali. Oricum, profu' de română nu a fost. Altfel, nu îmi imaginez cum a putut să scrie "a mă recreea".

Mai vreti exemple de penibil jokerian? "Aceeiasi", "ia scăpat", "optiuniile", "nostrii", bleah... Ce agramat!

Cât de frustrat poate fi băietelul ăsta care consideră că limba română aproximativă e suficientă pentru a se ridica si a face judecăti de valoare? Se luptă el cu cliseele... Ce jalnic cliseu al fiecărui sfertodoct.

Elucubratiile sale, desprinse parcă din perversiunile unei minti cosuroase si transformate în fantezii sexual răzbunătoare, sunt scuipate pe blog cu o superioară silă de ceea ce nu poate atinge decât în visurile acelea ascunse.

De ce mi-oi fi bătut capul cu tristul personaj? Poate pentru că nu are încă un mentor? Sau pentru că nu a căutat nimeni un ac de cojocul său, prea greu pentru firava sa constructie intelectuală? Da' de ce i-o mai trebui ac? Doar tâsneste tupeul din el ca din dintr-un dus ieftin. Ei, cine stie? Poate o învăta si el ceva... După aceea, îl vom astepta cu reflectii, nu cu idei răsuflate.

Pentru cine nu mă crede, îi fac deserviciul si îi recomand: http://joker-giurgiu.blogspot.com/.