marți, 19 octombrie 2010

Rămas bun!


Am să mă retrag din blogosferă. Precum vedeti, mi-a cam pierit motivatia si îmi pare trist un blog lăsat asa, nescris. Prin urmare, am să-l închid. Vă multumesc tuturor celor care ati avut răbdare să schimbăm două vorbe.
Dumnezeu să vă îndeplinească toate dorintele cele bune!

miercuri, 13 octombrie 2010

Maxime...


A zis-o si Olguta: "Dati un leu pentru derbedeu!" :))))


P.S.: Nu mai este cazul. Derbedeul nu s-a mai dus la Ateneu. A văzut la televizor cum îi mânca Pora prăjitura. :))))))))) Păcat. :( Tocmai scosese Olguta o replică inteligentă. Cine stie când s-o mai întâmpla. :))))

vineri, 8 octombrie 2010

Roberta cea cu tupeu


Stiu pe cineva care, în fata camerelor de filmat, a comis o infractiune cât casa. Si în fata probelor s-a tinut tare, a început să ameninte, să arunce cu noroi si să le tină prelegeri de moralitate celorlalti...

Nu, nu e vorba despre Fane Mânălungă, nici despre Gigi Babanu', ci chiar despre presedinta camerei derutatilor, despre Miss Furăciune: Robertaaa...

joi, 30 septembrie 2010

Asta e...


Circula, acum vreo câtiva ani, un banc cu iz politic, azi mai actual decât oricând.

Cică un om a mers la o cursă de câini. Avea si el câtiva bani si voia să parieze. Se uita după câinii mai arătosi, mai atletici, cu gândul că ar putea fi câstigători. La un moment dat, o javră amărâtă s-a apropiat de el si i-a spus: "Pariază pe mine!" "Cum să pariez pe tine? Nu vezi ce javră esti?", i-a răspuns omul. "Ascultă-mă! Pariază pe mine si vei trăi bine!"

Omul s-a gândit putin... Totusi, animalul vorbea... Asta ar fi trebuit să însemne ceva. Până la urmă s-a lăsat înduplecat si a pariat pe amărât.

A început cursa. Javra a rămas ultima. Omul încă mai spera, până la sfârsitul cursei. Degeaba. Abia a reusit să ajungă la capăt, cu limba scoasă de un cot... Negru de furie, omul i-a spus: "Păi, bine, javră ordinară, n-ai zis tu să pariez pe tine, n-ai zis că vei învinge si că eu voi trăi bine?"

Răspunsul câinelui a fost scurt: "Asta e..."

E drept, am adaptat bancul, dar nu suficient. Probabil că o adaptare totală ar fi însemnat să vedem javra sărindu-i omului la beregată.

miercuri, 29 septembrie 2010

Ia leapsa de la slugile lui Băsescu!


Cică politistilor li s-a aplicat un chestionar cu trei întrebări:

1) Ati participat la miting?

2) Ati purtat armă la miting?

3) Cunoasteti pe cineva care a fost la miting?


Le-as adresa si eu o întrebare celor care au conceput "chestionarul":

Ce aveti, bă? Sunteti prosti? :))))

duminică, 26 septembrie 2010

Trompetică cel viteaz


Si Trompetică renuntă la serviciile politiei. :)) Ce surpriză! :))

Iesi!!! Afară!!! Javră ordinară!!!

Ai dreptate, Alessia... Această transcriere e mult mai bună. Si sună...potrivit.

sâmbătă, 25 septembrie 2010

Politia si infractorul

"Iesi afară, javră ordinară!" Multi s-au simtit bine auzind aceste cuvinte strigate de politisti. Au fost câteva persoane oripilate. Si eu am avut o retinere în fata acestui limbaj, dar cred că acesta este limbajul pe care Băsescu îl întelege cel mai bine.

Au gresit cu ceva politistii? Păi, o greseală ar fi... "Iesi afară" e un pleonasm. În rest, pare OK. Cam dur, dar eliberator.

marți, 21 septembrie 2010

Gunoaie peste bord


Mi-a povestit cineva că într-un tramvai au urcat câtiva golani agresivi care au început să urle la toti călătorii si i-au pus să se uite pe geam. Cine îndrăznea să-i privească, era pocnit. În timp ce oamenii priveau cu forta pe ferestre, infractorii făceau ce stiau ei mai bine. Călătorii asistau înmărmuriti la scotocirea propriilor buzunare si genti. Nimeni nu crâcnea. Teama i-a paralizat.

Aceasta e senzatia pe care o trăim astăzi în România. Am votat un marinar si ne-am trezit cu piratii pe cap. O mână mi-a intrat în buzunar si am auzit glasul scrâsnit al căpitanului lor chior. Gata! S-a umplut tomberonul. E timpul să aruncăm gunoaiele peste bord.

duminică, 19 septembrie 2010

Părintele Valerian

Pe părintele Valerian, fostul actor Dragos Pâslaru, l-am întâlnit la Mănăstirea Frăsinei... La cancelarie...unde se vând cărti si obiecte bisericesti... Niciun copil nu pleca de la dumnealui fără un dar si o vorbă bună. Fiecare mirean primea câte un sfat bun, oferit cu smerenie. "Mai tineti minte, părinte, când apăreati în filme cu pistoale si înconjurat de femei?", i-a spus odată, în glumă, un tânăr vizitator. Părintele i-a zîmbit blând. Sunt vremuri trecute, îngropate. Acum priveste spre Cer si spre toti cei care trec pragul mănăstirii, iar rugăciunile sale ne cuprind pe noi toti. În ultimul timp, se pare că s-a retras în pustie... Cât timp mai avem astfel de oameni, nu suntem pierduti, ca popor.

Din când în când îl văd la televizor... Pistolar vestit... Îmi amintesc zâmbetul lui bun si iubirea cu care ne primea pe toti. Stiu că părintele e undeva, în munti, si se roagă pentru noi. Tine-l, Doamne, că tot mai putini sunt ca el!

marți, 14 septembrie 2010

Rădasca si clestii tehnologiei

Acum câtva timp, plimbându-mă prin pădure, am văzut o rădască. M-am oprit, mirat parcă... Rădasca... O insectă de care uitasem. În copilărie, fascinati de clestii ei, ne imaginam lupte între tabere de astfel de vietuitoare...

Ce ciudat! Aproape că nu mai credeam că există rădasca. Parcă a dispărut odată cu maturizarea mea. Cât de mult m-am îndepărtat de natură! Mă gândeam la copilasii nostri. Mai au ei sansa de a se bucura de contactul cu pădurea, cu câmpurile, cu dealurile, cu muntii, cu văile...? Nu doar să le vadă, ci să le simtă... Doar turismul mai înseamnă apropierea de natură pentru unii dintre ei. Dar mirosul de noroi, de praf, de iarbă proaspăt cosită, de bălegar? Dar mâinile înnegrite de cojile de nuci, juliturile cătărătorilor în copaci, răsina rămasă pe haine? Dar hârjonelile în frunze ruginii?

Azi avem internetul, dar viata unde e?

duminică, 12 septembrie 2010

Bunicuta


Astăzi am fost în vizită la o bunicută. Trăieste de 50 de ani în căsuta ei frumos aranjată. În urmă cu câtiva ani i-a murit sotul. Este îngrijită de rude. De obicei veselă si cochetă, azi m-a primit cu o cipilică pe căpsor, cu o privire pierdută... Văzându-mă, a început să plângă. Toată lumea s-a mirat că îsi amintea numele meu, deoarece în ultimul timp amnezia îi devenise din ce în ce mai pregnantă si mai extinsă.

Cu ochii în lacrimi, mă implora: "Te rog! Ajută-mă! Vreau să merg acasă. Nu mă pot obisnui aici." Asta se întâmpla în chiar casa dumneaei. Am prins-o de mână si mi-a strâns-o cu căldură. Era tot ce puteam să fac.

Dincolo de dementa senilă a bunicutei, m-au tulburat cuvintele pe care le rostea. Să simti că nu esti acasă în casa ta...

Mi-am amintit cum Andrei Plesu scria în "Jurnalul de la Tescani" că "îmbătrînirea e mai curînd recuperatoare: lucrează în ea dizolvantul misterios al morţii care se apropie, presentimentul teribil al unei noutăţi…".

De asemenea, la Mănăstirea Frăsinei l-am întâlnit pe părintele Valerian, fostul actor Dragos Pâslaru, un călugăr întelept, blând si plin de iubire. Vorbindu-ne despre crestini, ne spunea că trăiesc în lume, dar nu sunt din ea, că sunt doar călători pe aici, în drumul spre casa cerească...

Venită în vizită pe la noi, o fostă colegă si prietenă de-a sotiei mele, astăzi călugărită, referindu-se la sentimentul de sigurantă pe care ti-l dă casa ta, spunea, de asemenea, că, toate fiind trecătoare pe pământ, casa noastră nu este aici.

Vedem cu totii cum oamenii vin si se duc, cum casele se ridică si sunt dărâmate după un timp, altele noi luându-le locul.

În dementa ei, draga bunicută, simtea, totusi, că nu aici e casa ei, desi a trăit atâtia ani în ea. La 84 de ani, treptat-treptat, sentimentul de străin în această lume a contropit-o. Nu am putut să-i dăruiesc decât afectiunea mea. Mi-a strâns mâna, apoi am lăsat-o cu rudele, întelegând că suntem trecători si că, desi ne simtim bine în anumite locuri, doar iubirea si dorul vesniciei ne duc cu adevărat acasă.

Orasul copilăriei

Ieri mi-am vizitat orasul copilăriei. A fost o întreagă aventură emotională să trec prin piata de legume. În copilărie, mergeam în piată cu părintii mei si îmi plăcea să privesc chipurile oamenilor, să-i aud cum povestesc poznas, cum se târguiesc si cum îsi omoară timpul glumind. Vinetele mari, cepele aranjate frumos în funii, rosiile cărnoase, pepenii grămadă... Toate păreau neschimbate... Până când...am trecut pe lângă un fost coleg. Ceva din privirea lui îmi spunea că-l cunosc. A tresărit usor, dar a trecut mai departe, fără să ne salutăm. Mai încolo, o colegă de bancă din clasa a IV-a s-a oprit, vorbăreată, să ne povestească parcă tot ce pierdusem în tot acesti ani, plecat fiind. Multe, chiar foarte multe... Povestindu-mi, constatam cum timpul s-a asternut asupra ei. Nici pe mine nu m-a iertat, dar eram obisnuit. Pe ea nu o mai văzusem din clasa a VIII-a. Un sfert de vesnicie...

Orasul copilăriei mele... Acum îmi pare boem, romantic... Îi apreciez fiecare strădută si îi iubesc si pe oamenii pe care i-am uitat. Tot ce părea banal, acum capătă o altă semnificatie. Adversităti mari s-au topit, îndrăgosteli în fasă s-au stins... Au rămas doar iubirea si urmele din suflet, urme pe care le-au lăsat oameni frumosi, unii nestiind.

Oriunde as merge, sunt de aici, din orasul copilăriei mele. Si îi duc cu mine pe toti cei care sunt de-ai lui. Aici e începutul iubirii. Orasul meu va creste si loc e pentru toată lumea. Veniti să-l vizitati!

sâmbătă, 11 septembrie 2010

Cu masca pe frunte...


Acum două zile am avut o amărăciune. Mă gândeam dacă să scriu sau nu pe blog, dacă să mă dezvălui asa sau nu. Am ales să public. De ce? Pentru că mi-am făcut prieteni printre voi, pentru că, la fel ca noi toti, sufăr, sunt vesel, uneori sunt fericit, alteori romantic sau revoltat... Sunt în multe feluri, asa cum si voi sunteti.

Într-un fel, asa cum făceam în copilărie, mi-am ridicat masca pe frunte si am stat de vorbă... Mi-a plăcut să fac asta si v-am simtit aproape. Chiar si "anonimul" jucător m-a întepat într-un mod prietenesc, asa cum întelege el că ar fi prietenia.

Am mai văzut că unii ati simtit o discrepantă între "zorroidie" si amărăciune, altii m-ati îndemnat să mă ridic. Ei bine, de căzut nu am căzut si nimeni nu trebuie să se astepte la renuntare. Asteptati-vă să mă dezvălui, pas cu pas, cu bune si cu rele, cu "zorrisme" si tristeti, cu veselie si cu ironii, cu romantisme si cu...tot ceea ce simt. Ei, poate nu chiar cu tot... O picătură de mister mai trebuie păstrată. Din motive...desculte. :)

vineri, 10 septembrie 2010

Daruri sunt toate


Ce ciudat! Am scris multe articole si nimeni nu mi-a sărit la beregată. Mi-a slăbit putin tonusul si cineva mi s-a înfipt direct la carotidă. Prietenii, însă, mi-au fost aproape si fiecare vorbă bună a contat... Le primesc pe toate ca pe niste daruri. Depresia e o reactie la o situatie neplăcută, încurajările si cuvintele de suflet sunt ingredientele unui balsam al inimii, iar sutul în fată e impulsul de care aveam nevoie ca să mă ridic. Fără el, poate că m-as fi odihnit prea mult în patul de puf si trandafiri. Vă multumesc! Atât prietenilor de suflet, cât si celui care mi-a dat impulsul de a mă ridica mai repede.

joi, 9 septembrie 2010

Zile...


Sunt zile în care simti că se trage linie si plătesti pentru tot ce ai făcut... Sunt zile în care neputinta mută e mai evidentă decât oricând, zile în care hâdul pe care l-ai lăsat să crească îti rânjeste si nu mai ai reactie... Zile...

marți, 7 septembrie 2010

Proxeneti de partid si de stat


În disperare de cauză, în plin blocaj de idei si în floarea crizei morale, lichelutele au fătat proiectul de lege privind legalizarea prostitutiei. Argumente pro am auzit destule. Singurul care, din punctul meu de vedere, stă în picioare ar fi acela că se doreste controlarea fenomenului, atât din punct de vedere medical, cât si social, inclusiv juridic. Aspectul financiar, însă, cel care cred că furnizează principala motivatie, scoate în evidentă întreaga murdărie morală a clasei politice conducătoare.

"Să scoatem bani pe fetite!" Ideea asta a fost scoasă si pe gura celor care,cică, s-ar îngriji de promovarea turismului românesc. Statul îsi descoperă, iată, menirea de proxenet. Da, statul român devine un proxenet. Dacă asta ne spun cei pe care îi conducem, că, pentru a face bani, prostitutia e bună, ce să creadă niste băieti sau niste fete din scoala generală, cea care nu-i prea plăcea presedintelui? Că sărăcia e mare. Prostitutie? De ce nu?Tot ne prostituăm pe toate planurile.

De ce îsi permit toate acestea? Pentru că pot. Pentru că guvernează o tară de legume si legumele nu se revoltă. Doar se usucă.

sâmbătă, 4 septembrie 2010

O slană de poveste


Pandhora ne-a invitat să gustăm un porumbel gătit de însusi Păstorel. Am gustat putin din...aerul boem, dar...as prefera o bucată sănătoasă de slană prăjită la jar. Cât basm si câtă poezie în jurul unui foc fără grătar, fără mititei, fără tocană... Doar cu slănină, cu câteva picioci coapte, cu multă bucurie si cu povesti de neuitat...

Hmmm... O mai fi rămas vreo bucătică de hulub?

miercuri, 1 septembrie 2010

O lectie...

Astăzi am primit o lectie... Vrăjit de cuvintele de apropiere postate de Lorelei ieri, am trecut-o urgent pe lista de bloguri, desi nu prea eram de acord cu ideea articolului care era postat atunci pe blogul ei. Azi dimineată, trezindu-mă, am citit în capătul listei titlul noului articol scris de Lorelei si, fără să-i citesc textul, i-am eliminat blogul de pe listă.

Da...e o lectie de care aveam nevoie. Despre...superficialitate si, poate, despre ipocrizie. Mă gândeam că...dacă o prietenă ar fi spus cu năduf ceea ce a scris Lorelei în capul articolului, as fi râs și nicidecum nu m-as fi supărat si nici n-as fi rosit. Pe blog, însă, nu a fost asa. Poate pentru că îmi imaginam că limbajul scris ar trebui să respecte alte norme. Mă rog... Cred că si limbajul verbal ar putea să le respecte, dar... Verba volant, scripta manent... Poate, dacă ar rămâne undeva înregistrat ceea ce vorbim, am vorbi mult mai îngrijit, mai putin colorat si mai...nefiresc. De ce oare? Că tot noi suntem, chiar dacă nu ne vedem si din afară. Da, e vorba de un strop de ipocrizie.

duminică, 29 august 2010

En garde!


Cel mai mult, la acest blog, îmi place libertatea pe care mi-o oferă. De obicei, sunt liber, spun ceea ce simt, dar îmi pitesc ironia, o tin legată si chinuită. Asertivitatea este compromisul excelent între modul în care vreau să reactionez si ceea ce mi se cere. Si ironia? Cu ea cum rămâne? Că are farmecul ei. Si...un pic de acid ici, un pic colo... Apoi un strop de bază...

Plictisitoare asertivitatea de zi cu zi... Aici se odihneste. În locul ei...savoarea ascutită a ironiei.

luni, 23 august 2010

Unde-l prindeti, huiduiti-l!


"...unii mi-au dat o lectie, ceilalti si-o iau peste bot... Dar...care or fi unii si care altii? Că acum mă înjură toti... Hâc... Lasă că-i pocnesc pe toti.", pare să spună smardoiul portului.

sâmbătă, 21 august 2010

Căprioare pe centură

E foarte cald... Vorba poetului: "Soarele s-a topit si a curs pe pământ." Gonesc pe sosea si aerul îmi vântură părul... Chiar dacă temperatura nu scade, începe să fie plăcut în masină. Mă simt ca în filmele americane. Mi-au părut întotdeauna fascinante soselele acelea care trec prin pustietăti, nicio altă masină nemaitulburând linistea.

Din visul american, însă, mă trezesc repede, în apropierea orasului. În urma unei coloane de masini, mă opresc din goana nebună si merg căruteste. Pe marginea soselei, două prostituate îsi caută clienti. Una dintre ele, încălzită nevoie mare, îsi ridică obraznic fusta, etalându-si oferta cu nerusinare, gândind, poate, că îsi va găsi mai rapid clienti. Privirile soferilor trec fugar peste trupul dezgolit... O masină opreste. Femeia se îndreaptă în fugă spre usa deschisă... Îsi prezinta marfa si pare că negociază.

Nu stiu care e continuarea... Soseaua s-a mai eliberat si gonesc din nou. Tupeul cu care îsi plimba goliciunea îmi rămâne ca o amprentă. Dincolo de el, însă, rămâne durerea profundă a sufletului gonit într-un cotlon al femeii ce se vinde. N-o fi vrut si ea să aibă parte de un sot, de copii, de o casă si de o masină? Comicul situatiei se transformă în dramă umană. Îmi pare rău de ea. Poate că, în prag de seară, îsi adună banii oferiti cu zgârcenie de tot felul de obsedati, îi împarte cu pestele cel tatuat si cu politistul care-i râde libidinos... Cu tot ce-i mai rămâne, îsi cumpără, poate, mâncare, gândind poetic si disperat: "Mănânc si plâng. Mănânc!" Sau poate că nu... Cine stie?

Update: La Realitatea TV am văzut că pe centură au fost azi Berceanu si Boc. Pe o altă centură, Videanu si Hoară... Ce se naste din prostitutie, politică se cheamă. :)

joi, 19 august 2010

Hajutati colangereala, s'il vous plaît!

Sprijiniti proiectul Colang! După ce a făcut furori (sau fiori reci?) în Franta si în restul Europei, proiectul mai sus amintit ia forme filosofice. Nemaiputând să-si ridice fundul de pe scaunul din fata calculatorului, filosoful de blog s-a decis să facă un ban de pâine. Prin urmare, vi-l prezint pe consiliatorul, îndrumătorul, cersetoooorrruuul...Offshore. Ce stati? Donati!

sâmbătă, 14 august 2010

Si nu ne-om strânge pumn?

Mă doare durerea tării mele, mă doare tristetea de la fiecare colt. De ce nu se transformă totul în furie? Până în 17 decembrie, Ceausescu făcuse cu mult mai putin, tinând cont de aparatul militienesc pe care-l avea la dispozitie. Crede cineva că Băsescu nu ar fi dat ordin să se tragă, că nu si-ar fi înfundat dusmanii si că nu ne-ar fi dat pâinea pe cartelă?

După ce el si ai lui au secătuit economia, au furat tot ce se mai putea, au ucis sistemul de sănătate, au sufocat învătământul si cultura, acum scot fetele la produs pentru turisti. Cât de mult mai poate coborî România, cât mai răbdăm? De ce nu ne facem pumn distrugător si mână constructoare? Un "Z" nu ajunge. Avem nevoie de încă o Revolutie, dar cine să o facă? Cine?

miercuri, 11 august 2010

Un sut patriotic, vă rog!



Am fost în vizită în Austria... Un tărâm minunat si aranjat ca în povestile cu printese si cu printi. Ai senzatia că fiecare pietricică este asezată exact la locul ei. Localitătile rurale par statiuni cochete, iar Viena e o explozie de clădiri care îmbină măretia cu bunul gust. Fiecare clipă austriacă era însotită de emotia descoperirii si de senzatia lucrului bine făcut.

Cu toate acestea, după cinci zile abia asteptam să mă întorc în România. Sufletul îmi vibra ca la prima întâlnire, când goneam spre tară. Oradea ne-a întâmpinat cu aglomeratie, cu dezordine rutieră, dar era a noastră. Ne-am oprit la o pensiune cu specific românesc si ne-am bucurat da suculenta si iubita noastră Românie. Sorbeam cu privirea fiecare centimetru de tărâm transilvan si topăiam ca niste copii.

Ce diferentă enormă între cele două tări, cât de frumoasă e Austria, dar cât de îndrăgostiti suntem de România noastră, cea plină de locuri dăruite de Dumnezeu!

Zilele acestea, presedintele ne-a vorbit foarte frumos despre iubirea de patrie, ne-a înduiosat cu lacrimile sale si ne-a dat noi sfaturi. Ar putea cineva să facă un minim gest de patriotism si să-i ardă un sut zdravăn în fundul ăla de bătăus al cartierului? Eu îmi iubesc România. Stiu că sunt oameni care o pot iubi profund si de departe, dar eu am nevoie să o văd, să o pipăi, să o miros, să o trăiesc. Din păcate, acum miroase a Băsescu pe aici, dar ne vom vindeca. Chiar, stie cineva cum se numeste presedintele Austriei?

luni, 9 august 2010

Drumul spre casă


Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: "Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?" Iar femeia a zis către şarpe: "Roade din pomii raiului putem să mâncăm; Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: "Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!" Atunci şarpele a zis către femeie: "Nu, nu veţi muri!"

Facerea 3.1-4

Iubindu-l pe om, Dumnezeu l-a făcut după Chipul si Asemănarea Lui si toate libertătile i le-a dat în Eden. Totusi, fiind ca si Dumnezeu, dar nu Dumnezeu, omul a primit o singură limitare: să nu mănânce din rodul pomului celui din mijlocul Raiului. Orice altceva putea să facă.

Cum a venit, însă, ispita? Sarpele a început relativizând: "...a zis El, oare...?", apoi a conchis: "Nu, nu veti muri!"

Această relativizare tulbură minti si astăzi, amestecă limite si generează teorii din ce în ce mai elucubrante, rătăcind oamenii pe drumuri fără norme, fără Iubire si fără de nădejde. Ne pierdem repere, ne vâjâie constiinta, evoluăm material si involuăm spiritual...

Am alungat Divinul si am rămas atât de singuri... Apoi, ne-am creat propriile divinităti si le zâmbim jalnic si disperat. Nu e, însă, totul pierdut, dar mai vrem noi să ne oprim din nebuna cursă, să ne regăsim si să ne plecăm genunchiul în fata Celui care ne iubeste?

Marea, la mine în grădină

Mi-e dor de mare... As vrea să sar acum în apă si să mă lupt cu albele valuri, apoi să mă plimb pe nisipul ud, acolo unde marea sărută tărmul... Să simt mirosul nisipului si să mă îmbăt de briza mării, să mă dizolv în bucuria de a fi... si să tac, din motive desculte, soptite suav de regina noptii, cea din înflorita mea grădină. Si ce-i mai simplu si mai firesc, decât să-mi las gândul să zboare, condus de înmiresmata Regină? De ce marea? Nu stiu, dar de ce m-as întreba?

duminică, 8 august 2010

Nulităti vestite

Piturcă... Un personaj... Becali... Alt personaj... Pe Beeecali îl stim toti, dar Piturcă... Se spune despre cineva care se încăpătânează că are personalitate. Cu alte cuvinte, dacă am o idee fixă si tin de ea, se cheamă că sunt un om cu personalitate. Si unde e complexitatea personalitătii? Când un cartofor devine model de succes, când personalităti sunt tot felul de nulităti si când profesorii sunt trimisi la produs de bisnitarul sef al tării, îti vine să iei calea pădurii si să cobori doar ca să le desenezi câte un "Z" pe dosurile lor avide de suturi.

Liniste


Cât de frumos cântă cocosul pe buza diminetii! Contemplarea noptii, mângâiată de mireasma reginei noptii, e tulburată nitel de insistenta pintenatului, dar se anină de pelerina cea încă negonită de zori si se asterne din nou linistită. Miroase a copilărie si a bucurie neînfrânată. Simtiti?

sâmbătă, 7 august 2010

Salvati-l pe maestrul consilierii filosofice!


Colang s-a umplut de scârbă. Cam târziu, la cât era de plin de sine. Poate cineva să-i taie greata? :))

Antinomie?


Întâlnesc destul de des antinomia iubire/morală. Să fie iubirea imorală, amorală sau...dincolo de morală? Mă gândesc, însă, că iubirea, ca si constiinta morală, au fost instituite de Dumnezeu. Le-o fi pus Domnul în opozitie? Sau e doar tentatia înselătoare a fructului oprit?

joi, 5 august 2010

Leapsa domnitei Septembrie

Ce îmi rupe sufletul?








Orice gând trist al celor dragi mie.


Ce mă ajută să merg mai departe?








Credinta si umorul.


Ce mă apasă?










Mă apasă?


Ce nu vreau să pierd?











Trenul spre Vesnicie.

Ce cred că o să se termine?







În afară de Iubire, totul.


Sunteti invitati să preluati leapsa, dacă vă face plăcere!

luni, 2 august 2010

Nevoia de feed-back

Când e banal ceea ce citesc, când ipocrizia o simt în textul tău, când ceea ce faci nu-mi place, bucură-te că-ti spun! Multumeste-mi! Poate că mâine nu te va mai citi nimeni, pentru că nu m-ai ascultat azi. Poate. Sau poate că părerea mea nu merită să fie luată în seamă. Tu decizi!

Iar de-mi vei tulbura comoda-nchipuire și arăta-mi-vei greseli ce fac, multumescu-ti, printre bloguri rătăcitorule!

sâmbătă, 31 iulie 2010

Stiinta datului cu părerea

Antena 3 comentează un studiu "stiintific" cu privire la prostia poporului român. Invitati: un psiholog de televizor, un comediant si un sociolog. Ceea ce mi se pare îngrijorător este faptul că sunt puse la grămadă răspunsuri care denotă incultură crasă, cu răspunsuri care fac trimitere la credintă.

Toti râd de cei care nu cred în evolutionism, desi evolutionismul nu a fost dovedit stiintific, mustăcesc la gândul că oamenii se feresc să muncească duminica, iar credinta în Dumnezeu este asociată cu prostia.

Urât, foarte urât si deloc stiintific. Un amestec de informatii menit să folosească ateismului agresiv, semidoct si îngâmfat.

Lupta aceasta dintre credintă si stiintă este caracteristică atât credinciosilor necredinciosi, cât si sfertodoctilor.

Prin urmare, cred că lupta aceasta cu prostia ar trebui să înceapă printr-o introspectie, inclusiv a celor care au făcut acest studiu.

Melancoliile noastre

Melancolia e o stare de tristete colorată romantic. Uneori, e un semn al depresiei, alteori un refugiu, o reactie la un eveniment dureros sau, pur si simplu un semnal că existăm, ori chiar o formă de manipulare a celor din jurul nostru.

Există terapeuti care, atunci când încep procesul de recuperare cu clientii lor, evaluează în primul rând beneficiile pe care le au acestia din propria suferintă. Unii dintre ei s-au adaptat atât de bine, încât dansează cu melancolia, o pun la treabă si apoi o fac accesoriu de nelipsit, dându-le un aer sic.

Desigur, există suferintă în fiecare formă de depresie, uneori extremă. Acesti oameni au nevoie de atentie si, câteodată, de tratament, dar, să nu uităm: depresia poate fi o chestiune de atitudine. Oamenii depresivi nu au mai multe experiente negative în viată decât ceilalti, dar le interpretează colorându-le în negru.

Să nu lăsăm niciun gând rău să ne tulbure mai mult de câteva secunde! Căutând cele bune în tot ceea ce ni se întâmplă, ne păstrăm optimisti si devenim izvoare de bucurie pentru cei din jur, căci veselia e molipsitoare. Ca si tristetea, din păcate.

marți, 27 iulie 2010

Pâinea cea bună


Sfânta Treime este izvorul si modelul Iubirii. Din Iubire, Dumnezeu Cel Unul în Treime a făcut omul, după Chipul si Asemănarea Sa. Chipul Lui Dumnezeu în om reprezintă ratiunea, libertatea, simtul responsabilitătii, iar Asemănarea este cea spre care tindem, dobândirea virtutilor Dumnezeiesti. Născut cu Chipul, omul vrea să primească Asemănarea, prin credintă, virtute si fapte.

A făcut Dumnezeu om si a lăsat Iubirea în sufletul lui. A instituit familia, pentru ca Iubirea să aibă un leagăn. Acolo, în familie, Iubirea dospeste, coace pâinea cea bună si se dăruieste tuturor.

Din această pâine, cu cât rupi mai mult si oferi, cu atât o cresti si o împrospătezi. Să ne hrănim cu totii din pâinea cea bună!

duminică, 25 iulie 2010

Sighisoara: de la molcom la sublim


Sighisoara... Un oras molcom pentru cei care locuiesc acolo, linistit si plăcut pentru vizitatorii de peste an, se transformă brusc într-o explozie de nonconformism cu iz medieval. În acest an tema a fost "Întoarcerea cavalerilor". Frumoasă temă! Întrebările care rămân sunt, însă: "Care cavaleri?", "De unde vin?" si "Unde vor fi ei mâine?"

marți, 20 iulie 2010

O nouă leapsă



Am preluat cu drag leapsa de la Loredana si o dăruiesc oricui vrea să o preia.

Dacă eram un anotimp... eram toamna.
Dacă eram o lună...eram luna septembrie.
Dacă eram o zi a săptămânii...eram sâmbăta.
Dacă eram o parte a zilei... eram sfertul de oră în care omul stă pe gânduri.

Dacă eram un animal marin... eram focă.
Dacă eram un animal de uscat... eram cal.
Dacă eram o virtute... eram nădejdea.
Dacă eram o planetă... eram Terra.

Dacă eram un lichid... eram apa ce se scurge printre pietrele de munte.
Dacă eram o piatră... eram colt de stâncă.
Dacă eram un metal... eram otel.
Dacă eram o pasăre... eram porumbel.
Dacă eram o plantă... eram un măr de pe marginea drumului.

Dacă eram o stare a vremii... eram linistea de după ploaie.
Dacă eram un instrument muzical... eram o chitară.
Dacă eram un sentiment... eram iubirea.

Dacă eram un sunet... eram soaptă.
Dacă eram un cântec... eram susur.

Dacă eram un film... eram "Ostrovul".
Dacă eram un serial... eram comedie.
Dacă eram un oraș... eram un târg medieval.

Dacă eram un gust... eram gustul mărului necopt.
Dacă eram o aromă.... eram aroma Mănăstirii Frăsinei.
Dacă eram o culoare... eram galbenul păpădiei.

Dacă eram un material... eram in.
Dacă eram o parte a corpului... eram sistemul imunitar.
Dacă eram un drog... eram blogul.
Dacă eram un accesoriu... stăteam în sertar.

Dacă eram o expresie a feței... eram ridicarea usoară a sprâncenei.
Dacă eram o materie... eram o coală albă de hârtie.
Dacă eram un personaj din desene animate.... eram Jerry.
Dacă eram un număr... eram 9.
Dacă eram o mașină... eram un Trabant tunat.
Dacă eram o haină... eram un kimono.


UPDATE (19.32): Leapsa a fost preluată de Diana. Suntem cu ochii pe eran. :)

luni, 19 iulie 2010

Loialitatea îngrădeste?



Prietenia nu e o relatie exclusivistă. În mod normal, prietenii îsi păstrează libertatea si chiar o dezvoltă. Si totusi... O fi loialiatea o îngrădire?

sâmbătă, 17 iulie 2010

Îmi dau cu părerea, deci exist

Tragedia Mădălinei a deschis robinetul fanilor, a spart conducta cu psihologi de ocazie si cu moralisti de baltă. Fiecare dintre noi am simtit nevoia de a ne da cu părerea, de a explica si de a cataloga. Peste câteva zile, altele vor fi subiectele si nevoia noastră de a ne conecta la emotionalul colectiv va fi satisfăcută din nou. Întrebarea este: suntem constienti că vietile celor ale căror întâmplări le disecăm sunt reale? Nu trăim în telenovele, ci în vieti care, uneori, dor.

miercuri, 14 iulie 2010

Câti o mai iubeam pe fata dragă?



Pe Mădălina o iubim cu totii acum. Dar...când trăia, câti o mai iubeam? Ne extaziem în fata fiecărui pseudocântăret si uităm de adevăratele voci. Asa ne mor valorile, una câte una, iar noi rămânem tot mai tristi, fără să stim...

sâmbătă, 10 iulie 2010

Soarele răsare iar si iar...

Citisem despre alternanta dintre tendintele euforice si cele depresive... În popor se spune că, întotdeauna, după soare vine furtună si invers. Am cunoscut, însă, într-o zi, o persoană pe a cărei fatză se citea foarte clar starea pe care o avea. Se plângea de perioadele depresive prin care trecea. Eu îi replicam că l-am văzut de multe ori fiind vesel. Am convenit ca, pentru o perioadă, să notăm cu minus zilele în care se trezea trist si cu plus cele în care se trezea vesel. Alternanta lor era evidentă. În egală măsură, patru zile triste erau urmate de alte patru zile vesele si invers. Acesta era ritmul lui.

Faptul că a aflat de existenta acestei alternante l-a ajutat să treacă mai usor peste perioadele depresive, stiind că sunt trecătoare si că vor fi urmate de veselie. Si pe mine m-a ajutat, în perioadele mai putin plăcute din viata mea. Stiam că, având răbdare si făcând ceea ce trebuia făcut, perioada aceea va trece si va răsări din nou soarele. Până la urmă, viata e frumoasă, asa pigmentată cum e. Nu-i asa?

miercuri, 7 iulie 2010

Sunt om, rezolv




Se întâmplă uneori să nu-ti mai doresti decât să-ti bagi capul în nisip si să astepti să treacă pe lângă tine câte o perioadă secetoasă. Din păcate sau din fericire, nu suntem struti, asa că...

vineri, 2 iulie 2010

Ce încurajăm?

Când o persoană devine dependentă de alcool, terapia acesteia trebuie să fie însotită de consilierea apartinătorilor. De ce? Multi ar spune că motivul principal ar putea fi faptul că acestia sunt primii afectati de comportamentul adictiv al alcoolicului. În parte au dreptate, dar adevăratul motiv este acela că apartinătorii pot avea un rol important în etiologia si în mentinerea adictiei.

Când alcoolicul rămâne fără bani, cineva îl ajută, când lipseste de la serviciu, s-ar putea ca unii să-l acopere, când face o tâmpenie, cei apropiati se străduiesc să-l scoată basma curată s.a.m.d. Aceste gesturi, bune în aparentă, îi iau alcoolicului posibilitatea de a-si asuma responsabilităti si îi încurajează comportamentul.

Acest fenomen de codependentă nu apare doar în cazul adictiilor, ci si al unor deprinderi antisociale. Să vezi că un apropiat al tău se manifestă antisocial si să-i dai semnale pozitive, înseamnă să contribui la încurajarea acestuia spre auto si heterodistrugere. E ca si cum l-ai vedea pe unul care se îndreaptă în viteză spre o prăpastie si a da din cap aprobator. Poti să te minti, după prăbusire, că n-ai făcut decât să misti capul putin sau că aveai o muscă pe cap si ai alungat-o. Răul va fi fost deja făcut. Asa că, dacă un prieten greseste, eu îi spun părerea mea sinceră si la fel astept si de la el. Răul piere mai usor când e furnică. Mai târziu, când va deveni leu, greu va mai scăpa prietenul meu de el. Părintele Cleopa numea păcatul "furnicoleu", subliniind exact necesitatea reactiei timpurii.

De spiritul critic, cel fără de răutate, avem mare nevoie. Cei care îsi ascultă în primul rând criticii si mai putin corul lăudătorilor, găsesc mai usor drumul.

joi, 1 iulie 2010

Cine e Buricul?

Un blogăr scrie un articol... Propune o temă spre dezbatere... Ceilalti preiau tema si scriu si ei câte un articol. Putini vor să comenteze pe blogurile celorlalti si, dacă o fac, au două motive principale: din complezentă si pentru a atrage atentia asupra propriilor bloguri si articole. Suntem un popor de autori... Nu ne e drag să comunicăm, ci să fim în prim plan. Si, pentru că nu avem cu totii idei, le preluăm urgent de la ceilalti, ca toti nonconformistii.


Ne plac începuturile povestilor în care noi suntem Feti-Frumosi si Ilene Cosânzene. Cine să fie, însă, celelalte personaje? Un Buric, două Burice, trei Burice, ... n Burice... Bietul Pământ!

Dacă noi am fi astri, Universul s-ar transforma în pulbere, pentru că nimeni nu vrea să graviteze. Ce bine că suntem doar bloggeri! Dar suntem constienti de asta?

marți, 29 iunie 2010

Sfintii Petru si Pavel


Stiam, până astăzi, că Sfântul Petru s-a lepădat de Hristos, DESI i-a promis că nu-l va părăsi niciodată. Am aflat, însă, că lepădarea a avut loc tocmai PENTRU că a făcut promisiunea. La fel se întâmplă cu orice laudă de sine sau cu criticile pe care le aducem celorlalti, uitând că suntem niste bieti oameni si că doar bunătatea si dragostea Lui Dumnezeu ne tin vii.

Omul e ca un copil care învată să se dea pe bicicletă, iar Dumnezeu e ca si tatăl care tine jiltul, ca să nu-i cadă copilasul. De câte ori copilul se laudă că a învătat deja să-si mentină echilibrul pe bicicletă, tatăl îl lasă. Dacă îsi mentine cu adevărat echilibrul, e bine, dacă a fost o simplă laudă, va lua contact cu pământul.

Fiind un tată iubitor, Dumnezeu l-a ridicat si i-a sters lacrimile pe care Sfântul Petru le-a vărsat din plin, lacrimi curătitoare si tămăduitoare, lacrimi ale căintei si ale iubirii... Apoi i-a dăruit darul cel bun, harul divin si i-a păstrat un loc în Ceruri. Credinta populară îl imaginează pe Sfântul Petru ca fiind însusi cel care tine cheile Împărătiei.

Sfântul Pavel, bazându-se doar pe puterea sa spirituală si intelectuală, pe tot ceea ce a învătat, a ajuns să fie de fată la uciderea cu pietre a Sfântului Stefan si, mai apoi, să-i prigonească pe crestini. Pe drumul Damascului, însă, Sfântul Pavel a primit Adevărul si întreaga sa viată s-a schimbat.

Oricât ne-om crede noi de puternici, de întelepti, de frumosi, fără Dumnezeu suntem slabi, cinici si urâtiti. Chiar inteligenti fiind, e de ajuns ca un singur vas de sânge să ne plesnească în cap si ne transformăm în idioti. Gândurile, emotiile, sentimentele, impulsul de a scrie, posibilitatea de a ne misca mâna s.a., sunt minuni care s-au banalizat în ochii nostri nerecunoscători. Se spune că în sala de asteptare din fata reanimării nu există atei. Când cineva e în comă, miscarea unui deget e o minune. Să ne bucurăm, asadar, de fiecare dar ca de o minune!

Ambii sfinti au primit cununa martiriului si, plini de harul Lui Dumnezeu, au pus bazele Bisericii. Sfintii Petru si Pavel sunt daruri pe care Dumnezeu ni le-a lăsat peste timp, cu toate învătăturile lor. Personal, din această zi as vrea să păstrez lectia smereniei, căci „...dreptatea noastră, toată, ca o cârpă lepădată...”(Isaia 64,6).

luni, 28 iunie 2010

Echilibristica umanitătii

Am întâlnit, în realitate si pe bloguri, oameni impulsivi, furiosi, vulgari, dar si oameni prefăcuti. Unii cu vorbe mizerabile, altii cu cuvinte mieroase. Din fericire, am întâlnit si oameni egali cu ei însisi. Vulgarii cred despre ei că sunt sinceri, prefăcutii se simt întelepti, dar mie îmi plac cei cărora nu le este teamă si nici jenă să folosească acelasi limbaj, oriunde s-ar duce. Judecati voi! Si, dacă nu vă place să puneti etichete, desi unele erau de mult lipite si s-au impregnat puternic, atunci referiti-vă la vulgaritate, prefăcătorie si omenie egală cu sine!