Marea, la mine în grădină

Mi-e dor de mare... As vrea să sar acum în apă si să mă lupt cu albele valuri, apoi să mă plimb pe nisipul ud, acolo unde marea sărută tărmul... Să simt mirosul nisipului si să mă îmbăt de briza mării, să mă dizolv în bucuria de a fi... si să tac, din motive desculte, soptite suav de regina noptii, cea din înflorita mea grădină. Si ce-i mai simplu si mai firesc, decât să-mi las gândul să zboare, condus de înmiresmata Regină? De ce marea? Nu stiu, dar de ce m-as întreba?