În această seară îmi las sabia să se odihnească putin în teacă si citesc http://larosejaune.blogspot.com/ . Spiritul critic, însă, îl păstrez aproape, doar-doar mi-oi satisface cinismul, dar acesta mi se îmbunează si un zâmbet admirativ îmi schimbă mimica. Întâlnesc pe acest blog prietenie, sensibilitate, iubire, imagini frumoase... Nimic nu mă tulbură, nimic nu-mi trezeste tendinta de a contra, cea atât de natural împletită imboldului de a scrie pe bloguri.Pe blogul mai sus mentionat te simti de parcă ai fi în vizită la o familie de aristocrati prietenosi. Simti distinctia si naturaletea... Cine mai are nevoie de ironie? Vrei doar să poposesti nitel si să te lasi sedus de verb si de imagine...
Îmi scot sabia din locasul ei si o salut pe autoare. Mă înclin si merg mai departe. Am să mai revin, cu sigurantă. :)
Ai spus atat de frumos, incat am ramas fara cuvinte... In spatele mastii se afla un Zorro cu o latura atat de sensibila si nobila... (Sunt un om pe care rareori, chiar si in viata reala, te poti supara. Nu poti rani un fluture, nu-i asa?... Dar un trandafir tepos, da. Asa ca nu ma sperii de critici, daca vreodata ar veni. Multumesc de apreciere :)
RăspundețiȘtergereCritica te ajută să cresti. Un prieten care îti spune că esti murdar pe obraz, îti rămâne prieten, dacă esti matur. Dacă nu, îl poti aprecia pe cel care te minte frumos.
RăspundețiȘtergereLa Rose Jaune, te voi critica la prima miscare gresită. :) Astept acelasi tratament. Îmi plac oamenii care nu se complac în autosuficientă si nu se pierd în autocontemplare admirativă. În viată mai si gresim. Si? Ne ridicăm, învătăm, ne scuturăm de praf si mergem mai departe.
Corect. Cand este argumentata, critica ar trebui sa nu deranjeze pe nimeni. In principiu. In realitate insa... (Nu stiu de ce... dar cu stilul tau de scriere si de gandire imi amintesti de un prieten de care nu stiu nimic de ceva vreme...)
RăspundețiȘtergereAsta e de bine, nu? :)
RăspundețiȘtergereo, daaa...
RăspundețiȘtergere