marți, 29 iunie 2010

Sfintii Petru si Pavel


Stiam, până astăzi, că Sfântul Petru s-a lepădat de Hristos, DESI i-a promis că nu-l va părăsi niciodată. Am aflat, însă, că lepădarea a avut loc tocmai PENTRU că a făcut promisiunea. La fel se întâmplă cu orice laudă de sine sau cu criticile pe care le aducem celorlalti, uitând că suntem niste bieti oameni si că doar bunătatea si dragostea Lui Dumnezeu ne tin vii.

Omul e ca un copil care învată să se dea pe bicicletă, iar Dumnezeu e ca si tatăl care tine jiltul, ca să nu-i cadă copilasul. De câte ori copilul se laudă că a învătat deja să-si mentină echilibrul pe bicicletă, tatăl îl lasă. Dacă îsi mentine cu adevărat echilibrul, e bine, dacă a fost o simplă laudă, va lua contact cu pământul.

Fiind un tată iubitor, Dumnezeu l-a ridicat si i-a sters lacrimile pe care Sfântul Petru le-a vărsat din plin, lacrimi curătitoare si tămăduitoare, lacrimi ale căintei si ale iubirii... Apoi i-a dăruit darul cel bun, harul divin si i-a păstrat un loc în Ceruri. Credinta populară îl imaginează pe Sfântul Petru ca fiind însusi cel care tine cheile Împărătiei.

Sfântul Pavel, bazându-se doar pe puterea sa spirituală si intelectuală, pe tot ceea ce a învătat, a ajuns să fie de fată la uciderea cu pietre a Sfântului Stefan si, mai apoi, să-i prigonească pe crestini. Pe drumul Damascului, însă, Sfântul Pavel a primit Adevărul si întreaga sa viată s-a schimbat.

Oricât ne-om crede noi de puternici, de întelepti, de frumosi, fără Dumnezeu suntem slabi, cinici si urâtiti. Chiar inteligenti fiind, e de ajuns ca un singur vas de sânge să ne plesnească în cap si ne transformăm în idioti. Gândurile, emotiile, sentimentele, impulsul de a scrie, posibilitatea de a ne misca mâna s.a., sunt minuni care s-au banalizat în ochii nostri nerecunoscători. Se spune că în sala de asteptare din fata reanimării nu există atei. Când cineva e în comă, miscarea unui deget e o minune. Să ne bucurăm, asadar, de fiecare dar ca de o minune!

Ambii sfinti au primit cununa martiriului si, plini de harul Lui Dumnezeu, au pus bazele Bisericii. Sfintii Petru si Pavel sunt daruri pe care Dumnezeu ni le-a lăsat peste timp, cu toate învătăturile lor. Personal, din această zi as vrea să păstrez lectia smereniei, căci „...dreptatea noastră, toată, ca o cârpă lepădată...”(Isaia 64,6).

3 comentarii:

  1. Hellooo from Greece and ΣτάΛες στο ΓαΛάΖιο team!!
    Nice Blog.....I follow U!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. e greu sa scrii despre credinta...e si mai greu sa fii credincios... cu toate ca...nu ar trebui sa fie asa....
    credinta,pentru mine-simplificand la maxim lucrurile-inseamna INCREDERE in Dumnezeu.....
    exista multe cai prin care poti ajunge la cunoasterea lui Dumnezeu....de curand, am aflat intr-un mod cu totul aparte cate ceva despre apofatism...înseamnă cunoaşterea lui Dumnezeu prin negatie....Dumnezeu este necuprins, nemărginit....si atunci ce-ti ramane de facut?....sa crezi...sau nu....dar,atat credinta cat si necredinta fac parte din NEcuprinderea LUI....

    RăspundețiȘtergere
  3. E foarte frumos să încerci să-L cunosti. El ni se va descoperi atunci când va crede de cuviintă si atât cât ne este de folos. Nu metoda contează, ci inima curată, mintea deschisă si buna intentie.

    RăspundețiȘtergere