Stiinta datului cu părerea

Antena 3 comentează un studiu "stiintific" cu privire la prostia poporului român. Invitati: un psiholog de televizor, un comediant si un sociolog. Ceea ce mi se pare îngrijorător este faptul că sunt puse la grămadă răspunsuri care denotă incultură crasă, cu răspunsuri care fac trimitere la credintă.

Toti râd de cei care nu cred în evolutionism, desi evolutionismul nu a fost dovedit stiintific, mustăcesc la gândul că oamenii se feresc să muncească duminica, iar credinta în Dumnezeu este asociată cu prostia.

Urât, foarte urât si deloc stiintific. Un amestec de informatii menit să folosească ateismului agresiv, semidoct si îngâmfat.

Lupta aceasta dintre credintă si stiintă este caracteristică atât credinciosilor necredinciosi, cât si sfertodoctilor.

Prin urmare, cred că lupta aceasta cu prostia ar trebui să înceapă printr-o introspectie, inclusiv a celor care au făcut acest studiu.

Melancoliile noastre

Melancolia e o stare de tristete colorată romantic. Uneori, e un semn al depresiei, alteori un refugiu, o reactie la un eveniment dureros sau, pur si simplu un semnal că existăm, ori chiar o formă de manipulare a celor din jurul nostru.

Există terapeuti care, atunci când încep procesul de recuperare cu clientii lor, evaluează în primul rând beneficiile pe care le au acestia din propria suferintă. Unii dintre ei s-au adaptat atât de bine, încât dansează cu melancolia, o pun la treabă si apoi o fac accesoriu de nelipsit, dându-le un aer sic.

Desigur, există suferintă în fiecare formă de depresie, uneori extremă. Acesti oameni au nevoie de atentie si, câteodată, de tratament, dar, să nu uităm: depresia poate fi o chestiune de atitudine. Oamenii depresivi nu au mai multe experiente negative în viată decât ceilalti, dar le interpretează colorându-le în negru.

Să nu lăsăm niciun gând rău să ne tulbure mai mult de câteva secunde! Căutând cele bune în tot ceea ce ni se întâmplă, ne păstrăm optimisti si devenim izvoare de bucurie pentru cei din jur, căci veselia e molipsitoare. Ca si tristetea, din păcate.

Pâinea cea bună

Sfânta Treime este izvorul si modelul Iubirii. Din Iubire, Dumnezeu Cel Unul în Treime a făcut omul, după Chipul si Asemănarea Sa. Chipul Lui Dumnezeu în om reprezintă ratiunea, libertatea, simtul responsabilitătii, iar Asemănarea este cea spre care tindem, dobândirea virtutilor Dumnezeiesti. Născut cu Chipul, omul vrea să primească Asemănarea, prin credintă, virtute si fapte.

A făcut Dumnezeu om si a lăsat Iubirea în sufletul lui. A instituit familia, pentru ca Iubirea să aibă un leagăn. Acolo, în familie, Iubirea dospeste, coace pâinea cea bună si se dăruieste tuturor.

Din această pâine, cu cât rupi mai mult si oferi, cu atât o cresti si o împrospătezi. Să ne hrănim cu totii din pâinea cea bună!

Sighisoara: de la molcom la sublim

Sighisoara... Un oras molcom pentru cei care locuiesc acolo, linistit si plăcut pentru vizitatorii de peste an, se transformă brusc într-o explozie de nonconformism cu iz medieval. În acest an tema a fost "Întoarcerea cavalerilor". Frumoasă temă! Întrebările care rămân sunt, însă: "Care cavaleri?", "De unde vin?" si "Unde vor fi ei mâine?"

O nouă leapsă

Am preluat cu drag leapsa de la Loredana si o dăruiesc oricui vrea să o preia.

Dacă eram un anotimp... eram toamna.
Dacă eram o lună...eram luna septembrie.
Dacă eram o zi a săptămânii...eram sâmbăta.
Dacă eram o parte a zilei... eram sfertul de oră în care omul stă pe gânduri.

Dacă eram un animal marin... eram focă.
Dacă eram un animal de uscat... eram cal.
Dacă eram o virtute... eram nădejdea.
Dacă eram o planetă... eram Terra.

Dacă eram un lichid... eram apa ce se scurge printre pietrele de munte.
Dacă eram o piatră... eram colt de stâncă.
Dacă eram un metal... eram otel.
Dacă eram o pasăre... eram porumbel.
Dacă eram o plantă... eram un măr de pe marginea drumului.

Dacă eram o stare a vremii... eram linistea de după ploaie.
Dacă eram un instrument muzical... eram o chitară.
Dacă eram un sentiment... eram iubirea.

Dacă eram un sunet... eram soaptă.
Dacă eram un cântec... eram susur.

Dacă eram un film... eram "Ostrovul".
Dacă eram un serial... eram comedie.
Dacă eram un oraș... eram un târg medieval.

Dacă eram un gust... eram gustul mărului necopt.
Dacă eram o aromă.... eram aroma Mănăstirii Frăsinei.
Dacă eram o culoare... eram galbenul păpădiei.

Dacă eram un material... eram in.
Dacă eram o parte a corpului... eram sistemul imunitar.
Dacă eram un drog... eram blogul.
Dacă eram un accesoriu... stăteam în sertar.

Dacă eram o expresie a feței... eram ridicarea usoară a sprâncenei.
Dacă eram o materie... eram o coală albă de hârtie.
Dacă eram un personaj din desene animate.... eram Jerry.
Dacă eram un număr... eram 9.
Dacă eram o mașină... eram un Trabant tunat.
Dacă eram o haină... eram un kimono.

UPDATE (19.32): Leapsa a fost preluată de Diana. Suntem cu ochii pe eran. :)

...just me... Tu? :)

Loialitatea îngrădeste?

Prietenia nu e o relatie exclusivistă. În mod normal, prietenii îsi păstrează libertatea si chiar o dezvoltă. Si totusi... O fi loialiatea o îngrădire?

Îmi dau cu părerea, deci exist

Tragedia Mădălinei a deschis robinetul fanilor, a spart conducta cu psihologi de ocazie si cu moralisti de baltă. Fiecare dintre noi am simtit nevoia de a ne da cu părerea, de a explica si de a cataloga. Peste câteva zile, altele vor fi subiectele si nevoia noastră de a ne conecta la emotionalul colectiv va fi satisfăcută din nou. Întrebarea este: suntem constienti că vietile celor ale căror întâmplări le disecăm sunt reale? Nu trăim în telenovele, ci în vieti care, uneori, dor.

Câti o mai iubeam pe fata dragă?

Pe Mădălina o iubim cu totii acum. Dar...când trăia, câti o mai iubeam? Ne extaziem în fata fiecărui pseudocântăret si uităm de adevăratele voci. Asa ne mor valorile, una câte una, iar noi rămânem tot mai tristi, fără să stim...

Soarele răsare iar si iar...

Citisem despre alternanta dintre tendintele euforice si cele depresive... În popor se spune că, întotdeauna, după soare vine furtună si invers. Am cunoscut, însă, într-o zi, o persoană pe a cărei fatză se citea foarte clar starea pe care o avea. Se plângea de perioadele depresive prin care trecea. Eu îi replicam că l-am văzut de multe ori fiind vesel. Am convenit ca, pentru o perioadă, să notăm cu minus zilele în care se trezea trist si cu plus cele în care se trezea vesel. Alternanta lor era evidentă. În egală măsură, patru zile triste erau urmate de alte patru zile vesele si invers. Acesta era ritmul lui.

Faptul că a aflat de existenta acestei alternante l-a ajutat să treacă mai usor peste perioadele depresive, stiind că sunt trecătoare si că vor fi urmate de veselie. Si pe mine m-a ajutat, în perioadele mai putin plăcute din viata mea. Stiam că, având răbdare si făcând ceea ce trebuia făcut, perioada aceea va trece si va răsări din nou soarele. Până la urmă, viata e frumoasă, asa pigmentată cum e. Nu-i asa?

Sunt om, rezolv

Se întâmplă uneori să nu-ti mai doresti decât să-ti bagi capul în nisip si să astepti să treacă pe lângă tine câte o perioadă secetoasă. Din păcate sau din fericire, nu suntem struti, asa că...

Ce încurajăm?

Când o persoană devine dependentă de alcool, terapia acesteia trebuie să fie însotită de consilierea apartinătorilor. De ce? Multi ar spune că motivul principal ar putea fi faptul că acestia sunt primii afectati de comportamentul adictiv al alcoolicului. În parte au dreptate, dar adevăratul motiv este acela că apartinătorii pot avea un rol important în etiologia si în mentinerea adictiei.

Când alcoolicul rămâne fără bani, cineva îl ajută, când lipseste de la serviciu, s-ar putea ca unii să-l acopere, când face o tâmpenie, cei apropiati se străduiesc să-l scoată basma curată s.a.m.d. Aceste gesturi, bune în aparentă, îi iau alcoolicului posibilitatea de a-si asuma responsabilităti si îi încurajează comportamentul.

Acest fenomen de codependentă nu apare doar în cazul adictiilor, ci si al unor deprinderi antisociale. Să vezi că un apropiat al tău se manifestă antisocial si să-i dai semnale pozitive, înseamnă să contribui la încurajarea acestuia spre auto si heterodistrugere. E ca si cum l-ai vedea pe unul care se îndreaptă în viteză spre o prăpastie si a da din cap aprobator. Poti să te minti, după prăbusire, că n-ai făcut decât să misti capul putin sau că aveai o muscă pe cap si ai alungat-o. Răul va fi fost deja făcut. Asa că, dacă un prieten greseste, eu îi spun părerea mea sinceră si la fel astept si de la el. Răul piere mai usor când e furnică. Mai târziu, când va deveni leu, greu va mai scăpa prietenul meu de el. Părintele Cleopa numea păcatul "furnicoleu", subliniind exact necesitatea reactiei timpurii.

De spiritul critic, cel fără de răutate, avem mare nevoie. Cei care îsi ascultă în primul rând criticii si mai putin corul lăudătorilor, găsesc mai usor drumul.

Cine e Buricul?

Un blogăr scrie un articol... Propune o temă spre dezbatere... Ceilalti preiau tema si scriu si ei câte un articol. Putini vor să comenteze pe blogurile celorlalti si, dacă o fac, au două motive principale: din complezentă si pentru a atrage atentia asupra propriilor bloguri si articole. Suntem un popor de autori... Nu ne e drag să comunicăm, ci să fim în prim plan. Si, pentru că nu avem cu totii idei, le preluăm urgent de la ceilalti, ca toti nonconformistii.

Ne plac începuturile povestilor în care noi suntem Feti-Frumosi si Ilene Cosânzene. Cine să fie, însă, celelalte personaje? Un Buric, două Burice, trei Burice, ... n Burice... Bietul Pământ!

Dacă noi am fi astri, Universul s-ar transforma în pulbere, pentru că nimeni nu vrea să graviteze. Ce bine că suntem doar bloggeri! Dar suntem constienti de asta?