luni, 9 august 2010

Drumul spre casă


Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: "Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?" Iar femeia a zis către şarpe: "Roade din pomii raiului putem să mâncăm; Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: "Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!" Atunci şarpele a zis către femeie: "Nu, nu veţi muri!"

Facerea 3.1-4

Iubindu-l pe om, Dumnezeu l-a făcut după Chipul si Asemănarea Lui si toate libertătile i le-a dat în Eden. Totusi, fiind ca si Dumnezeu, dar nu Dumnezeu, omul a primit o singură limitare: să nu mănânce din rodul pomului celui din mijlocul Raiului. Orice altceva putea să facă.

Cum a venit, însă, ispita? Sarpele a început relativizând: "...a zis El, oare...?", apoi a conchis: "Nu, nu veti muri!"

Această relativizare tulbură minti si astăzi, amestecă limite si generează teorii din ce în ce mai elucubrante, rătăcind oamenii pe drumuri fără norme, fără Iubire si fără de nădejde. Ne pierdem repere, ne vâjâie constiinta, evoluăm material si involuăm spiritual...

Am alungat Divinul si am rămas atât de singuri... Apoi, ne-am creat propriile divinităti si le zâmbim jalnic si disperat. Nu e, însă, totul pierdut, dar mai vrem noi să ne oprim din nebuna cursă, să ne regăsim si să ne plecăm genunchiul în fata Celui care ne iubeste?

13 comentarii:

  1. Eu cred că Credința e un dar...Majoritatea viselor, dorințelor, speranțelor de astăzi sunt legate de orgoliu....Am avut zile în care m-am simțit golită...pierdută....zile în care am renunțat...până când un fior puternic m-a trezit....Există! De asta trăiesc încă...Am strâns pumnii și am mers mai departe. L-am așezat, undeva în sufletul meu, pierdut și regăsit, ca pe ceva deosebit de prețios...

    RăspundețiȘtergere
  2. ce pot sa-ti faca niste oameni cand te increzi in Dumnezeu? pomul din care nu trebuie luat... e de fapt intruchiparea liberului arbitru... altfel nu era el acolo in mijloc si Omul nu avea posibilitatea sa aleaga.... posibilitate data tot de El... de care uneori unii isi bat joc. o iau ca pe o arma, nu ca pe un dar...

    RăspundețiȘtergere
  3. Ne mai oprim din cursa nebună unii dintre noi și da, ne mai plecăm genunchiul în fața lui Dumnezeu.
    De ce sunt atâția rătăciți printre noi? Pentru că nu au în ei credința și pentru că l-au părăsit pe Tatăl lor, pentru că nu toate sufletele se liniștesc la mireasma mirului sau la auzul cântului bisericesc.
    Drumul spre casă...drumul spre sufletul nostru, prin rugăciune...

    RăspundețiȘtergere
  4. tu spui ceva foarte interesant...''dar mai vrem noi să ne oprim din nebuna cursă, să ne regăsim si să ne plecăm genunchiul în fata Celui care ne iubeste? ''
    chiar daca nu vrem....se intampla ceva...intotdeauna.... care ne va face sa ne oprim...si sa plecam genunchiul....
    uneori...intelegem si de ce....

    RăspundețiȘtergere
  5. @ Septembrie

    Un dar minunat... Cât îl apreciem si cât îl cultivăm? :)

    @ Demo

    O armă folosită deseori spre automutilare...

    @ Diana

    Si de ce rătăcim uneori...?

    @ Pandhora

    Dumnezeu nu ne lasă să rătăcim la nesfârsit, căci ne iubeste. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Pentru că suntem firavi, pentru că suntem ca niște sălcii și pentru că ramurile ne adie la bătaia vântului, vânt care nu este generat de noi. Noi, oamenii, suntem oscilanți, de multe ori ne căutăm pe noi înșine, îi căutăm pe alții poate, ne căutăm visele, iar drumul adeseori este intersectat, bifurcat, paralel cu altceva, iar atunci, stând acolo, poate că nici una din căi nu ne îndeamnă să o urmăm și ne trezim rătăciți, fără o direcție dorită.
    Doar rătăcind, doar în urma multor căutări găsim calea cea mai bună...iar aceea este doar cea cu Dumnezeu aproape.

    RăspundețiȘtergere
  7. În ziua de astăzi...? Prea puțin, aș îndrăzni să spun că după nevoi....

    RăspundețiȘtergere
  8. Cât de mult mă bucur că am descoperit blogul tău, e foarte interesant ceea ce spui şi cum spui.

    Pomul acela era al cunoaşterii Binelui şi Răului, nu? Mă gândesc, omul nu prea ştie ce să facă atunci când dobândeşte foarte multe cunoştiinţe, de cele mai multe ori le-a folosit în scop distructiv. Limitarea aceea era spre binele lui.

    Ai mare dreptate în tot ce ai spus. Atunci când lăsăm ispitele să ne tulbure, punem la îndoială credinţa şi ne îndepărtăm de ceea ce ne face bine. Majoritatea persoanelor văd Divinitatea în cu totul altceva decât în ce ar trebui...

    RăspundețiȘtergere
  9. @ Diana

    Frumos scris!

    @ Septembrie

    O, câtă nevoie avem, dar nu sesizăm întotdeauna!

    @ Zenna

    E si o altă părere, dar nu am publicat-o. :)) Hi, hi...

    RăspundețiȘtergere
  10. Cel puțin îți recunoști statutul de cenzor.

    RăspundețiȘtergere
  11. ratacim dupa mar sau dupa sarpe?

    RăspundețiȘtergere