Astăzi am fost în vizită la o bunicută. Trăieste de 50 de ani în căsuta ei frumos aranjată. În urmă cu câtiva ani i-a murit sotul. Este îngrijită de rude. De obicei veselă si cochetă, azi m-a primit cu o cipilică pe căpsor, cu o privire pierdută... Văzându-mă, a început să plângă. Toată lumea s-a mirat că îsi amintea numele meu, deoarece în ultimul timp amnezia îi devenise din ce în ce mai pregnantă si mai extinsă.
Cu ochii în lacrimi, mă implora: "Te rog! Ajută-mă! Vreau să merg acasă. Nu mă pot obisnui aici." Asta se întâmpla în chiar casa dumneaei. Am prins-o de mână si mi-a strâns-o cu căldură. Era tot ce puteam să fac.
Dincolo de dementa senilă a bunicutei, m-au tulburat cuvintele pe care le rostea. Să simti că nu esti acasă în casa ta...
Mi-am amintit cum Andrei Plesu scria în "Jurnalul de la Tescani" că "îmbătrînirea e mai curînd recuperatoare: lucrează în ea dizolvantul misterios al morţii care se apropie, presentimentul teribil al unei noutăţi…".
De asemenea, la Mănăstirea Frăsinei l-am întâlnit pe părintele Valerian, fostul actor Dragos Pâslaru, un călugăr întelept, blând si plin de iubire. Vorbindu-ne despre crestini, ne spunea că trăiesc în lume, dar nu sunt din ea, că sunt doar călători pe aici, în drumul spre casa cerească...
Venită în vizită pe la noi, o fostă colegă si prietenă de-a sotiei mele, astăzi călugărită, referindu-se la sentimentul de sigurantă pe care ti-l dă casa ta, spunea, de asemenea, că, toate fiind trecătoare pe pământ, casa noastră nu este aici.
Vedem cu totii cum oamenii vin si se duc, cum casele se ridică si sunt dărâmate după un timp, altele noi luându-le locul.
În dementa ei, draga bunicută, simtea, totusi, că nu aici e casa ei, desi a trăit atâtia ani în ea. La 84 de ani, treptat-treptat, sentimentul de străin în această lume a contropit-o. Nu am putut să-i dăruiesc decât afectiunea mea. Mi-a strâns mâna, apoi am lăsat-o cu rudele, întelegând că suntem trecători si că, desi ne simtim bine în anumite locuri, doar iubirea si dorul vesniciei ne duc cu adevărat acasă.
cuvintele sunt de prisos....
RăspundețiȘtergerestim ca e inutil sa ne legam de material....dar...uitam asta luindu-ne cu viata...
totusi...vine un timp cand ne amintim....sau nu...
dupa sufletul fiecaruia...
nu stiam ca Dragos Paslaru s-a calugarit....
avea un aer aparte si constitutia unu schimnic...probabil ca asta este datul lui...
si-a gasit locul si impacarea probabil...
Da, este monah. A fost o binecuvântare să-l întâlnesc.
RăspundețiȘtergerefrumos articol!
RăspundețiȘtergerefrumoase cuvinte, frumoase si linistitoare trairi!
asa e...casa noastra nu e de fapt acasa! e Acolo! :)
Cuvintele tale,m-au indoiosat,pana la lacrimi.
RăspundețiȘtergereTrebuie sa fii un om,extrem de sensibil.
Scrii totul cu sufletul.
Foarte frumos articolul!:)
casa noastra este in noi... si o purtam oriunde am fi... (Loredana, unde "acolo"? care "acolo"?)
RăspundețiȘtergereEmoționant...Aș vrea și eu să simt gustul de "casă"...eu, care niciodată, nicăieri nu m-am simțit acasă...
RăspundețiȘtergereAcolo, in noi!
RăspundețiȘtergereDar stii cat de multi oameni nu o gasesc? sau nu reusesc s-o recunoasca?
http://www.youtube.com/watch?v=vSFy4iW4zV0 e tare dragut filmuletul asta! :)
RăspundețiȘtergeresi Gavril Barnutiu vorbeste despre "acasa"...dar el simte casa, alaturi de Doamne Doamne :)
"Ce deasă ceaţă, vai, ce ceaţă deasă...
RăspundețiȘtergereNu mai cunoaştem drumul către casă...
Sîntem uşori şi ceaţa e ca fumul,
Vai, unde-o fi, unde s-ascunde drumul?
Ce deasă ceaţă, vai, ce ceaţă mare.
Unde-i cărarea, doamnă-nvăţătoare?
Sub talpă n-avem nici un drum... plutim...
Vai, unde-i casa? cum să nimerim?"
Eugen Jebeleanu
Batranii se retrag ades in copilarie, casa ei era poate casa parintilor , a fratilor.
RăspundețiȘtergereSufletul colinda, cand mintea nu mai reuseste a-l coordona.
Cine poate spune ca ce reusim a gandi ne face bine, ca mintea ne duce pe drumul menit ?!
Intai trebuia sa spun " Buna !" dar am intrat asa direct, usa ta parea deschisa, si se vorbeste frumos si bine aici la tine !