Orasul copilăriei

Ieri mi-am vizitat orasul copilăriei. A fost o întreagă aventură emotională să trec prin piata de legume. În copilărie, mergeam în piată cu părintii mei si îmi plăcea să privesc chipurile oamenilor, să-i aud cum povestesc poznas, cum se târguiesc si cum îsi omoară timpul glumind. Vinetele mari, cepele aranjate frumos în funii, rosiile cărnoase, pepenii grămadă... Toate păreau neschimbate... Până când...am trecut pe lângă un fost coleg. Ceva din privirea lui îmi spunea că-l cunosc. A tresărit usor, dar a trecut mai departe, fără să ne salutăm. Mai încolo, o colegă de bancă din clasa a IV-a s-a oprit, vorbăreată, să ne povestească parcă tot ce pierdusem în tot acesti ani, plecat fiind. Multe, chiar foarte multe... Povestindu-mi, constatam cum timpul s-a asternut asupra ei. Nici pe mine nu m-a iertat, dar eram obisnuit. Pe ea nu o mai văzusem din clasa a VIII-a. Un sfert de vesnicie...

Orasul copilăriei mele... Acum îmi pare boem, romantic... Îi apreciez fiecare strădută si îi iubesc si pe oamenii pe care i-am uitat. Tot ce părea banal, acum capătă o altă semnificatie. Adversităti mari s-au topit, îndrăgosteli în fasă s-au stins... Au rămas doar iubirea si urmele din suflet, urme pe care le-au lăsat oameni frumosi, unii nestiind.

Oriunde as merge, sunt de aici, din orasul copilăriei mele. Si îi duc cu mine pe toti cei care sunt de-ai lui. Aici e începutul iubirii. Orasul meu va creste si loc e pentru toată lumea. Veniti să-l vizitati!