vineri, 3 septembrie 2010

13 comentarii:

  1. ...hm... ascult melo asta de 3 zile intruna...

    RăspundețiȘtergere
  2. vocea lui Alifantis....versurile lui Nichita....si mirosul serilor de toamna care incepe sa se aseze....
    da...a venit...

    RăspundețiȘtergere
  3. si eu aveam aceasta melodie pe un alt blog al meu si ma delectam cu sunetele si cuvintele acestea deseori,dar de ceva timp uitasem de ea,mersi de reamintire.

    RăspundețiȘtergere
  4. Această poezie chiar îti face sufletul să-ti cânte. Ce-i drept, glasul lui Alifantis o face cel mai bine. Iubesc toamna încă din primăvara îndrăgostirii. Pe atunci, departe fiind de iubita mea, îi cântam în gând melodia asta. Da, La Rose, de ce te miri? :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte frumoase: melodia si imaginea.
    Vocea lui Alifantis, chitara, versurile, verdele ce razbate prin covorul dens de frunza ruginita, silueta copacilor pierduti in ceata, toate definesc melancolic toamna.
    Chiar ca emotie...

    RăspundețiȘtergere
  6. O melodie mi-e dragă si dacă-mi aduce aduce aminte de clipe plăcute, de oameni minunati sau dacă o ascult alături de oameni frumosi. Aceasta are toate ingredientele, pentru că...sunteti aici.

    RăspundețiȘtergere
  7. daca tot m-ai necajit cu via ta...uite...te las sa gusti porumbelul...sa nu-mi spui ca ai si hulubarie :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu am hulubărie, dar la baza acoperisului casei mele trăieste o pereche de gugustiuci. Dacă vrei... Nu, că n-am unt. :))))

    RăspundețiȘtergere
  9. Si nici vie. De fapt, am, dar e în primul an de vietuire în curtea mea. Am replantat-o si abia mi-a făcut 10 boabe de struguri rosii. Dacă mă mai tineai mult, îi mâncam. :))

    RăspundețiȘtergere
  10. eee...si asta un inceput....
    peste doi ani...o sa ma gandesc ca faci vin :)

    si...sunt sigura ca gugustiucii sunt in siguranta acolo sub streasina ta...:)

    RăspundețiȘtergere