duminică, 19 septembrie 2010

Părintele Valerian

Pe părintele Valerian, fostul actor Dragos Pâslaru, l-am întâlnit la Mănăstirea Frăsinei... La cancelarie...unde se vând cărti si obiecte bisericesti... Niciun copil nu pleca de la dumnealui fără un dar si o vorbă bună. Fiecare mirean primea câte un sfat bun, oferit cu smerenie. "Mai tineti minte, părinte, când apăreati în filme cu pistoale si înconjurat de femei?", i-a spus odată, în glumă, un tânăr vizitator. Părintele i-a zîmbit blând. Sunt vremuri trecute, îngropate. Acum priveste spre Cer si spre toti cei care trec pragul mănăstirii, iar rugăciunile sale ne cuprind pe noi toti. În ultimul timp, se pare că s-a retras în pustie... Cât timp mai avem astfel de oameni, nu suntem pierduti, ca popor.

Din când în când îl văd la televizor... Pistolar vestit... Îmi amintesc zâmbetul lui bun si iubirea cu care ne primea pe toti. Stiu că părintele e undeva, în munti, si se roagă pentru noi. Tine-l, Doamne, că tot mai putini sunt ca el!

10 comentarii:

  1. Minunat! Chiar mai avem nevoie de oameni ca el, dar câți mai apreciază astfel de persoane? Eu, tu și câțiva alții...

    RăspundețiȘtergere
  2. ma gandeam...cate cautari pana a gasit pacea...
    cate indoieli poate...
    iti multumesc pentru articolul tau...ma bucur mult sa-l revad mai ales ca intr-o anumita perioada a vietii mele l-am vazut pe platourile de la Buftea filmand...
    parintele Valerian...fericitul...

    RăspundețiȘtergere
  3. A trăit pe lângă părintele Ghelasie, considerat un sfânt de către discipolii săi, până la trecerea acestuia în viata de apoi. Apoi i-a primit cu drag si i-a sprijinit pe cei care au rămas după smeritul si înteleptul părinte. S-a ostenit să-i adune si să le spună câte un cuvânt bun tuturor. A fost o bucurie fără seamăn să-l întâlnesc.

    RăspundețiȘtergere
  4. se simte...si iti multumesc ca ne-o impartasesti si noua

    RăspundețiȘtergere
  5. Uneori, e mai greu să nu împărtăsesti cu ceilalti bucuria, decât suferinta. Ati observat? Când esti supărat, vorbesti sau nu despre asta, dar e aproape imposibil să taci atunci când esti bucuros. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Și este un lucru bun....cu cât dăruiești mai multă bucurie....Ce pace și liniște trebuie să fie în sufletul lor......probabil, noi, oamenii de rând nu o să știm să o câștigăm niciodată...

    RăspundețiȘtergere
  7. Unul dintre călugări îmi spunea: "Să nu crezi că pe aici nu sunt tensiuni, că oamenii nu se mai si ceartă. Ispite sunt destule, dar, atunci când oamenii se pun la rugăciune, îi iartă pe toti cei care le-au gresit." În rugăciunea "Tatăl nostru" spunem: "Si ne iartă nouă gresalele noastre, precum si noi iertăm gresitilor nostri..."

    RăspundețiȘtergere
  8. Iar Sfântul Serafim de Sarov spunea: "Dobândeste pacea, si mii de oameni din jurul tău se vor mântui!"

    RăspundețiȘtergere
  9. Ce crezi ca i se putea ntampla unui om sa devina din actor pistolar...pustnic?

    Am cunoscut in primul meu an in America un tip ,cam de varsta mea.Evreu,de religie ortodoxa,cu palarie,barba aceea nerasa de multa vreme,perciuni lungi,haine mult prea largi pentru trupul lui...sireturile acelea de la brau ...pe care ei le ating tot timpul intr-o constanta amintire si reamintire ca Dumnezeu exista...
    Odata...pentru a intocmi niste acte(lucram impreuna)am avut nevoie de carnatul lui de conducere.Am ramas total uimita cand am vazut omul din poza.Tanar...frizura moderna,privire destul de"smechereasca" aproape flirty...
    "Dvir,i-am zis...who's the guy...and what happened to him?"
    Avea un simt al umorului fantastic desi ...80% din timpul lui citea Biblia.
    Mi-a spus ca i s-a intamplat ceva atat de "mare" incat a doua zi a stiut care ii este calea.

    RăspundețiȘtergere
  10. I se întâmplă să simtă acea chemare. Părintele a trecut printr-o situatie grea la mineriadă, dar multi au trecut si doar el a luat decizia de a deveni călugăr. Ideea asta că li s-a întâmplat lor ceva de s-au călugărit e aproape un cliseu. :) Multora li se întâmplă, dar călugăria e o chemare specială. Dacă o ai, o ai, dacă nu, nu.

    RăspundețiȘtergere